miercuri, 12 noiembrie 2008

MODIFICARI LA STATUTUL POLITISTULUI

Asistenta juridica gratuita, pentru politistii actionati in instanta
Politistii actionati in instanta pentru fapte savarsite in exercitarea atributiilor de serviciu vor beneficia de suportarea de catre unitate a sumelor necesare asigurarii asistentei juridice, conform unei ordonante de urgenta adoptate miercuri de Guvern.
Actul normativ adoptat de Guvern vizeaza modificarea si completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului.

„Au fost aduse modificari si completari in scopul intaririi autoritati politistilor aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, oferindu-le un grad mai ridicat de securitate si protectie” a declarat Cristian David, ministrul de Interne.

Actul normativ prevede asigurarea despagubirilor de viata, sanatate si bunuri pentru politistii, care in exercitarea atributiilor de serviciu, se gasesc in situatii neprevazute care le afecteaza viata sau bunurile profesionale.

„Acestia vor avea confortul necesar sa stie ca orice vatamare sau distrugere va fi acoperita prin aceasta forma de asigurari”, a mai declarat ministrul David.

O alta noutate o reprezinta prevederea conform careia politistii actionati in instanta pentru fapte savarsite in exercitarea atributiilor de serviciu vor beneficia de suportarea de catre unitate a sumelor necesare asigurarii asistentei juridice. In acest sens, structurile de politie interne vor dispune asigurarea si oferirea asistentei juridice gratuite.

„Nu trebuie, in acelasi timp, nici sa incurajam sau sa protejam abuzurile, dar nici sa lasam politistii la discretia unor abuzuri care s-ar indrepta impotriva lor ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu, descurajand si afectand autoritatea acestora”, a mai adaugat ministrul Cristian David

Potrivit noilor prevederi, politistii actionati in instanta trebuie sa informeze, in scris si imediat, structura de resurse umane din unitatea din care fac parte despre dobandirea calitatii de invinuit sau inculpat, precum si despre masurile procesuale penale dispuse ori hotararile penale dispuse ori pronuntate impotriva lor. Astfel se vor putea decide fie masuri de sanctionare ori de acordare de asistenta juridica gratuita politistului in cauza.

De asemenea, perioada pe care politistii, in situatii temeinic justificate, pot fi pusi la dispozitia unitatii, a fost prelungita de la 3 luni la 6 luni, timp in care acestia vor beneficia de drepturile banesti avute, cu exceptia indemnizatiei de comanda, dupa caz.

O alta completare se refera la echivalarea functiilor de conducere din organizatia sindicala cu functii prevazute in legislatia pentru salarizarea politistilor in vederea stabilirii salariului de baza care se ia in calcul la stabilirea drepturilor de pensie ca politist. Aceasta completare a fost adoptata ca urmare a dobandirii calitatii de partener de dialog social cu Ministerul Internelor si Reformei Administrative a unor organizatii sindicale considerate prin hotarari judecatoresti drept reprezentative.

Niciun comentariu: