miercuri, 10 decembrie 2008

Ultragierea Politistilor

În acest an, 300 de poliţişti au fost agresaţi în misiuni.
Aproape în fiecare zi, un poliţist român este bătut sau ameninţat. Unii dintre oamenii legii au plătit chiar cu viaţa lor meseria pe care o fac. Nu au lipsit nici cazurile în care poliţiştii au fost şi bătuţi dar şi suspendaţi din funcţie şi apoi târâţi prin instanţe. Statistica poliţiei arată că în acest an 300 de poliţişti au afost agresaţi în misiuni. Un poliţist de la serviciul Umăriri a fost la un pas de moarte luna trecută. Trebuia să ducă la arest un membru al clanului Chira. Ca să-l protejeze, unchiul urmăritului a tras aproape 30 de alice.
Agentul Bogdan Ciobanciuc lucrează la biroul de poliţie Sinaia. Acum o lună s-a dus să potolească nişte beţivi care se băteau în centrul staţiunii. Unul dintre ei a fost transportat la spital.“Acolo, pentru că trebuiau să-i acorde asistenţă medicală a trebuit să-l descătuşăm, moment în care m-a lovit cu pumnul în zona feţei”, a declarat poliţistul.
Cel mai grav este însă faptul că poliţiştii agresaţi ajung de multe ori să fie târâţi ani buni prin instanţe.
“Un caz elocvent este cel al unui agent de poliţie din judeţul Iaşi. În urma intervenţiei, în timpul serviciului, a fost chemat în instanţele de judecată timp de 5 ani pentru purtare abuzivă cu toate că el fusese cel ultragiat”, a spus Liviu Butunoi, Preşedinte SNPPC.
Chiar dacă de la un an la altul numărul cazurilor de ultraj a crescut, din ce în ce mai puţini agresori au fost arestaţi. Dacă în 2005 erau arestaţi 31% dintre suspecţi, în 2006 doar 21% au fost cercetaţi în spatele gratiilor, iar în 2007, au fost arestaţi doar 12% dintre cei care i-au agresat pe poliţişti. Sursa: Realitatea TV.
Acest lucru s-a întâmplat datorită legislaţiei imperfecte, respectiv a ultrajului şi a aplicâii necorespunzătoare de către organelle de urmărire penală.

Niciun comentariu: