duminică, 12 aprilie 2009

Guvernul a aprobat ordonanţele privind rectificarea bugetară, impozitul forfetar şi sporurile

Guvernul a aprobat ordonanţele prin care efectuează prima rectificare bugetară din acest an, introduce impozitul minim forfetar şi limitează unele sporuri salariale, documentele urmând să fie transmise spre analiză Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional.
Guvernul a limitat sporurile de conducere ale bugetarilor şi majorările aplicate la salariul de bază de care pot beneficia, conform legii actuale, angajaţii care administrează fondurile UE, va anula unele creşteri salariale similare şi va plafona la minim indemnizaţiile lunare ale unor funcţionari.
Cuantumul de 75% cu care pot fi majorate salariile de bază ale funcţionarilor care gestionează fondurile acordate României prin programele PHARE, SAPARD şi ISPA va fi considerat ca limită maximă de creştere, iar personalul va fi evaluat semestrial, ocazie cu care procentul de majorare a salariului va putea fi modificat, în funcţie de rezultatele activităţii.
Aceeaşi regulă va fi aplicată şi pentru funcţionarii din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
"Vor fi reanalizate şi stabilite structurile din ministere şi alte instituţii care gestionează fondurile comunitare, în principal numărul şi structura posturilor, criteriile de încadrare a personalului pe funcţii specifice şi procentul ce urmează a fi acordat angajaţilor, în funcţie de rezultatele propriei activităţi cirespunzător atribuţiilor din fişa postului. Angajaţii vor fi evaluaţi anual, ocazie cu care procentul de majorare a salariului de bază se poate modifica în funcţie de rezultatele activităţii proprii", au arătat sursele.
Guvernul va anula totodată majorările de 75% aplicate la salariul de bază în cazul funcţionarilor care gestionează împrumuturile rambursabile sau nerambursabile, precum şi pentru observatorii care verifică procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prevăzute de legislaţia în vigoare.
Va fi anulat şi sporul de 55% aplicat la salariul de bază în cazul managerilor publici, care vor beneficia doar de prime, sporul de vechime şi alte drepturi salariale. Consilierii pentru afaceri europene, pe lângă salariul de bază, vor beneficia la rândul lor de spor de vechime şi majorările legale aplicabile personalului contractual din autorităţi şi instituţii publice.
"Este prevăzută eliminarea sporurilor acordate consilierilor pentru afaceri europene cu excepţia sporului de vechime şi a majorărilor legale pentru personalul contractual", potrivit surselor citate.
Indemnizaţiile de conducere pentru personalul bugetar vor reprezenta limite maxime până la care conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale. Sporul acordat managerilor publici va fi transformat din procent fix de 55% în procent maxim de cel mult 55%.
Prin decizie internă a conducătorului entităţii publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu vor putea primi un spor pentru complexitatea muncii limitat la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar, în măsura în care funcţia pe care o deţine nu este incompatibilă cu activitatea de control financiar preventiv.
Prin derogare de la Legea privind auditul public intern, până la 31 decembrie 2009, membrii Comitetului pentru Audit Public Intern vor primi o indemnizaţie de şedinţă egală, plafonată la 1% din nivelul echivalent salariului brut al secretarilor de stat. Aceeaşi indemnizaţie plafonată va fi acordată membrilor comisiilor de disciplină, de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor din instituţiile publice.
În cazul preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor comisiilor pentru protecţia copilului, precum şi secretarul comisiei, indemnizaţia de şedinţă a acestora va fi limitată la 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de sector.
Sporul de 10% calculat asupra salariului de bază acordat în centrala Ministerului Afacerilor Externe va fi acordat doar membrilor corpului diplomatic şi consular care cunosc una sau mai multe limbi străine rare, altele decât cele de circulaţie internaţională, pe care le folosesc în exercitarea funcţiei diplomatice sau consulare.
În privinţa sporului de antenă, Guvernul va controla condiţiile şi criteriile pe baza cărora este acordat acest stimulent, considerând actualele proceduri ca fiind "prea relaxate".
Va fi stabilit un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% ca nivel maxim, aplicat la salariul de bază brut lunar, pentru auditorii interni.
Premierul Emil Boc a declarat, la finalul şedinţei de sâmbătă a Guvernului, că ordonanţa de limitare a sporurilor salariale corespunde concluziilor rezultate din discuţiile cu partenerii sociali.

Niciun comentariu: