joi, 16 septembrie 2010

Legea unitara a pensiilor, adoptata de Parlament

Potrivit legii adoptate, functionatii publici, persoanele care realizeaza un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel putin 4 salarii medii, politistii, dar si somerii sau persoanele care realizeaza exclusiv venituri din drepturi de autor, conventii civile sau contracte de colaborare vor fi asigurati in sistemul public de pensii.

Conform actului normativ, in sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. a ) persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca;
b) functionarii publici;
c) cadrele militare in activitate, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.

...
V. cadrele militare, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii, ordinii publice si a sigurantei nationale care beneficiaza de ajutoare lunare, ce se asigura din bugetul de stat, in conditiile legii.

Stagiile de cotizare

Potrivit proiectului de lege, constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii:
a) vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la data de 1 aprilie 2001;
b) vechimea in serviciu recunoscuta pentru stabilirea pensiilor, in cazul cadrelor militare in activitate, politistilor si functionarilor publici cu statut special pana la intrarea in vigoare a prezentei legi;
c) perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2001 si data intrarii in vigoare a prezentei legi, in care persoanele au fost asigurate in baza Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2010 si data intrarii in vigoare a prezentei legi, in cazul cadrele militare, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii, ordinii publice si a sigurantei nationale care beneficiaza de ajutoare lunare, ce se asigura din bugetul de stat, in conditiile legii.

De asemenea, constituie stagiu de cotizare si sporul la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu acordat in baza legislatei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate in grupa I, a II-a si alte conditii de munca.

Mai mult, constituie stagiu de cotizare si perioadele de pana la data de 1 aprilie 2001 in care o persoana:
a) s-a aflat in una dintre situatiile prevazute la art. 49 din lege
b) are stabilite drepturi privind vechimea in munca in baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri

Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezinta, conform legii, stagiu de cotizare realizat in conditii deosebite sau conditii speciale de munca se acorda sporuri care constituie stagii de cotizare in conditii normale, dupa cum urmeaza:
a) 3 luni pentru fiecare an lucrat in conditii deosebite de munca;
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat in conditii speciale de munca.
c) 12 luni pentru fiecare an lucrat in alte conditii de munca

Varsta de pensionare

Potrivit noii legi, varsta standard de pensionare este de 65 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati, incepand cu 2030.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati, in timp ce stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.

Sistemul public de pensii se asimileaza stagiului de cotizare si perioadele necontributive, denumite in continuare perioade asimilate, in care asiguratul:
a) a beneficiat de pensie de invaliditate;
b) a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, organizat potrivit legii, pe durat normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora;
c) a satisfacut serviciul militar ca militar in termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilita, a fost concentrat, mobilizat sau in prizonierat;
d) a beneficiat, in perioada 1.04.2001-1.01.2006 de indemnizatii de asigurari sociale, acordate potrivit legii;
(e) a beneficiat, incepand cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporara de munca cauzata de accident de munca si boli profesionale;
(f) a beneficiat, incepand cu data de 1.01.2006, de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani.
g) a fost elev al unei scoli militare sau student al unei institutii de invatamant din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala pentru formarea cadrelor militare, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor .

Mai multe amanunte/detalii, dupa promulgare si studierea in detaliu a anexelor.

Niciun comentariu: