vineri, 17 decembrie 2010

Răspunderea polițistului, la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției

Putem aborda această răspunderea polițistului, la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, prin comparație cu răspunderea procurorului cu privire la realizarea actului de sesizare a instanței, și anume rechizitoriul.
De ce am luat să comparăm aceste două situații?
Deoarece atât polițistul, cât și procurorul, prin cele două acte pe care le întocmesc (procesul verbal de constatare a contravenției și rechizitoriul) constată o încălcare a legii. Norma contravențională definește încălcări ale legii mai puțin grave, iar sancțiunile contravenționale sunt de altă natură decât cele penale. Norma penală (Codul Penal sau alt gen de infracțiuni cuprinse în legi speciale) cuprinde sancțiuni, fapte mai grave.
Deci, ambele acte, atât cele întocmite de polițiști, cât și cele întocmite de procurori, sunt supuse cenzurii instanței și, ca atare, conținutul lor poate fi confirmat sau infirmat.
Procesele verbale de contravenție infirmate duc la anularea acestora, deci și a sancțiunii. Dosarele penale, cu rechizitorii prin care se constată o infracțiune a unei persoane, pot fi de asemenea infirmate (fapta nu există, fapta nu a fost săvârșită de persoana trimisă în judecată etc.) de către instanță și, ca urmare, inculpatul poate fi achitat.
În această situație procurorul nu răspunde material pentru trimiterea în judecată a unei persoane, așa cum am arătat într-un număr anterior, referitor la răspunderea procurorului. Deci buna-credință în întocmirea rechizitoriului este prezumată, cu atât mai mult cu cât în momentul motivării acestuia, procurorul trebuie să își formeze, pe baza probelor de la dosar, convingerea intimă că persoana cercetată poate fi acuzată de săvârșirea unei infracțiuni.
Răspunderea procurorului poate fi antrenată în sens disciplinar, material, penal doar atunci când poate fi dovedită reaua-credință la realizarea actelor de urmărire penală.
Ce se întâmplă cu polițistul care constată, cu bună-credință, o contravenție?
Așa cum am arătat, cu privire la această RăSPUNDERE, legea care reglementează statutul polițistului este asemănătoare cu cea referitoare la statutul procurorului.
Dilema constă tocmai în faptul că procurorul nu e făcut răspunzător pentru soluțiile de achitare (care de fapt anulează rechizitoriul), pe când, unii polițiști răspund material și li se impută onorariul de avocat și alte cheltuieli judiciare, atunci când instanța de judecată constată nulitatea sau anulabilitatea procesului verbal de contravenție.
Desigur că această măsură de imputare este abuzivă, este un abuz de drept din partea șefului ierarhic al agentului constatator (polițistul care constată o contravenție).
Mai grav este faptul că această imputare se face pe acte normative (O.G. 121/1998 instrucțiunile 830/1999) care nu au nicio legătură cu atribuțiile de constatare a faptelor contravenționale. Astfel, O.G. 121/1998 reglementează răspunderea materială a militarilor pentru pagubele „în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora…” (art.2). Deci, în esență, polițiștii pot fi sancționați pentru distrugerea bunurilor din gestiune sau folosirea păguboasă a banilor – ceea ce în mod clar nu are nicio legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (cum ar fi constatarea contravențiilor). Este evident că între anularea unui proces verbal întocmit de polițist și sancționarea acestuia pe temeiul de drept enunțat anterior este o mare discrepanță, ce nu poate fi calificată decât ca un abuz de drept.
La fel se întâmplă și cu Instrucțiunile nr.830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse și cu celelalte acte normative inferioare unei Legi organice, care nu fac altceva decât să aibă caracterul unei norme de aplicare a legii. Mai mult decât atât, ele se referă la răspundrea administrativă a polițiștilor, nicide- cum nu vin să sancționeze sau să incrimineze activitatea polițistului, atribuțiile acestuia de zi cu zi.
În condițiile în care nici procurorul de bună-credință nu răspunde material „de lege ferenda”, nici polițistul, care cu bună-credință a constatat o contravenție, nu poate fi făcut răspunzător material pentru anularea procesului verbal de către instanță.
Avocat Sorin ARDELEANU Sursa revista Politia Romana

Niciun comentariu: